Alexandru Hrisoverghi
Problema lui Alexandru Hrisoverghi este ceva care ne preocupă pe toți într-o măsură mai mare sau mai mică. Fie că este vorba despre viața unei persoane, un eveniment istoric, o celebritate sau orice alt domeniu, Alexandru Hrisoverghi este ceva care stârnește interesul și curiozitatea oamenilor. În acest articol vom explora diferitele aspecte legate de Alexandru Hrisoverghi, analizând implicațiile sale, impactul său asupra societății, relevanța sa astăzi și evoluția sa în timp. De la origine până la influența asupra culturii populare, Alexandru Hrisoverghi este un subiect care merită să fie discutat și înțeles în profunzime. Alăturați-vă nouă în această călătorie de descoperire și reflecție despre Alexandru Hrisoverghi!
| Alexandru Hrisoverghi | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Iași, Moldova |
| Decedat | (26 de ani) Iași, Moldova |
| Cetățenie |  Principatul Moldovei |
| Ocupație | lingvist poet traducător |
| Activitatea literară | |
| Limbi | limba română |
| Mișcare/curent literar | Romantism |
Modifică date / text  | |
Alexandru Hrisoverghi (n. , Iași, Moldova – d. , Iași, Moldova) a fost un poet și traducător român, adept al Romantismului. A fost bun prieten cu Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, Vasile Cârlova și Grigore Crupenschi.
Biografie
Hrisoverghi s-a născut la Iași, într-o familie de boieri de origine fanariotă. Tatăl său, Neculai, era vornic, iar mama sa, Elena Ruset, se trăgea din familia Rosetti. În timpul Războiului de Independență al Greciei, familia s-a refugiat în Basarabia, la Chișinău, întorcându-se în Iași în 1824.
O dată cu apariția regulamentelor organice, Hrisoverghi s-a înscris în miliția moldovenească, dar s-a retras după doar 2 ani, preferând un stil de viață boem.
Deja din 1832 arăta semne de boală. La recomandarea medicilor, s-a mutat o perioadă în Edirne, pentru a beneficia de un aer mai curat. În 1834 s-a întors în Principatul Moldova, unde și-a publicat prima operă: Oda ruinelor Cetății Neamțu. Tot în 1834, Hrisoverghi a salutat venirea pe tronul Moldovei a prințului Mihail Sturdza, care a marcat sfârșitul epocii fanariote. S-a reînscris în miliția moldovenească, iar, în luna decembrie a anului 1834, Sturdza l-a luat în garda sa personală, urmând ca în 1836 să-l promoveze la rangul de căpitan.
Cu toate acestea, sănătatea sa era din ce în ce mai precară. La recomandarea medicilor vienezi, acesta s-a dus să se trateze la băile termale de pe insula Ischia. Tratamentul n-a avut efect, iar, întors în Moldova, a decedat anul următor, la doar 26 de ani. La înmormântarea sa au participat mai mulți ofițeri, dar și tineri civili.